Bancnotele viitoare
După 20 de ani, a sosit momentul să revizuim aspectul bancnotelor noastre pentru a le face mai accesibile europenilor de toate vârstele și din toate mediile.
Primele bancnote euro au fost introduse la data de 1 ianuarie 2002.
Acum, după mai bine de 20 de ani, ne pregătim pentru o viitoare serie de bancnote. Decizia privind momentul lansării noii serii va fi adoptată într-o etapă ulterioară. Reproiectarea bancnotelor euro se va realiza cu ajutorul publicului și al experților înainte de adoptarea unei decizii finale de către Consiliul guvernatorilor BCE cu privire la noua temă și la elementele grafice.
Două teme posibile selectate pentru viitoarele bancnote euro
La data de 29 noiembrie 2023, Consiliul guvernatorilor BCE a decis să treacă la următoarea etapă a procesului de reproiectare a bancnotelor euro cu două teme posibile: „Cultura europeană” și „Râuri și păsări”. Decizia s-a bazat pe preferințele cetățenilor din zona euro.
Procesul de reproiectare
În luna decembrie 2021, am anunțat planurile noastre de redefinire a graficii bancnotelor euro. Consultă diferitele etape ale procesului și află cum îți poți aduce contribuția înainte de adoptarea deciziei finale.
De ce avem nevoie de bancnote noi?
Elaborăm bancnote noi pentru ca acestea să fie și mai sigure, eficiente și sustenabile.
Strategia privind numerarul a EurosistemuluiDăm ascultare publicului
În vara anului 2023, am efectuat două sondaje referitoare la preferințele publicului cu privire la cele șapte teme preselectate de Consiliul guvernatorilor.
Consultă raportulCAUȚI CELE MAI RECENTE INFORMAȚII DESPRE BANCNOTELE VIITOARE?