Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Materiale informative și destinate formării

Indiferent dacă te afli în categoria elevilor, a studenților sau a profesorilor în căutare de materiale pentru ora de curs, a agenților profesioniști care operează cu numerar și care încearcă să găsească posibilități de formare profesională sau, pur și simplu, a persoanelor interesate de bancnotele și monedele noastre, această secțiune îți este dedicată. Include resurse tipărite, digitale și online, care să te ajute să afli informații despre bancnotele și monedele euro și despre modul în care poți verifica elementele de siguranță ale acestora.

Iar dacă ești agent profesionist care operează cu numerar, te-ar putea interesa să consulți instrumentul educativ online Knowledge of banknotes („Cunoașterea bancnotelor”), care te va ajuta să evaluezi autenticitatea și calitatea bancnotelor euro.

Materiale privind bancnotele și monedele euro

Poți descărca aceste materiale gratuit ca fișiere cu rezoluție mică sau poți comanda exemplare tipărite (în limita stocurilor disponibile). Pentru mai multe informații privind comenzile, contactează banca centrală națională din țara ta, dacă locuiești în zona euro, sau Banca Centrală Europeană ([email protected]), dacă te afli în afara zonei euro.

Pliant privind seria „Europa” (mai 2019)

Pliant destinat agenților profesioniști care operează cu numerar și oricui dorește să afle informații despre bancnotele de 5 EUR, 10 EUR, 20 EUR, 50 EUR, 100 EUR și 200 EUR din seria „Europa” și elementele de siguranță ale acestora.

Format: 105 x 210 mm

Afiș de prezentare a bancnotelor și monedelor euro (mai 2019)

Afiș față-verso care prezintă bancnotele de 5 EUR, 10 EUR, 20 EUR, 50 EUR, 100 EUR și 200 EUR din seria „Europa” pe o parte, precum și monedele euro și fețele naționale ale acestora pe cealaltă parte. Această resursă este ideală pentru utilizarea în săli de clasă sau de curs, la magazine sau în spații de formare profesională.

Format: A2, 420 x 594 mm

Card „animat” ilustrând elementele de siguranță ale bancnotelor (mai 2019)

Carduri animate care prezintă elementele de siguranță ale bancnotelor de 5 EUR, 10 EUR, 20 EUR, 50 EUR, 100 EUR și 200 EUR din seria „Europa”.

Format: card de credit, 85 x 54 mm

Broșură informativă privind noile bancnote de 100 EUR și 200 EUR (septembrie 2018)

Această broșură informativă conține informații utile despre noile bancnote de 100 EUR și 200 EUR, precum și despre numerar în general. Disponibilă numai online.

Format: A4, 210 x 297 mm

Instrument de formare pentru agenții profesioniști care operează cu numerar

Cursul Knowledge of banknotes este menit să îi ajute pe agenții profesioniști care operează cu numerar să afle informații despre bancnotele euro și despre modul de evaluare a autenticității și calității acestora. Cursul a fost conceput pe baza unui program de formare și a unui instrument de e-learning elaborate de Banco de Portugal. Acesta cuprinde patru module, care acoperă următoarele teme:

  1. caracteristicile bancnotelor euro;
  2. autenticitatea bancnotelor euro;
  3. calitatea bancnotelor euro; și
  4. bancnotele euro deteriorate.

Vizitează paginile noastre web privind combaterea contrafacerii și elementele de siguranță pentru mai multe informații privind modul de combatere a contrafacerii și de tratare a banilor suspecți.

Toate paginile din această secțiune