Sari la conținut

Bătălia de la Mactan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bătălia de la Mactan
Parte din history of the Philippines (1565–1898)[*][[history of the Philippines (1565–1898) (Historical Spanish colonial period in the Philippines)|​]] Modificați la Wikidata
Informații generale
Perioadă27 aprilie 1521
LocInsula Mactan, Cebu, Filipine
10°18′38″N 124°00′54″E ({{PAGENAME}}) / 10.3106°N 124.0151°E
RezultatVictoria lui Lapu-Lapu, moartea lui Fernando Magellan.
Beligeranți
Exploratori aflați în slujba Spaniei condusă de Carol al V-lea.Băștinașii Visayan din insula Mactan.
Conducători
Fernando MagellanLapu-Lapu
Efective
49 de exploratori creștinicirca 1.500 de războinici musulmani
Pierderi
Cel puțin 3 morți, printre care Magellan.Necunoscut
Poziţia Insulei Mactan în Cebu.

Bătălia de la Mactan s-a dat în Filipine la 27 aprilie 1521. Războinicii conduși de Lapu-Lapu, o căpetenie locală musulmană din insula Mactan, a învins forțele creștine conduse de Fernando Magellan, ucigându-l pe acesta.

La 16 martie 1521 (după calendarul spaniol), Magellan a văzut munții din Samarul de astăzi în timpul unei tentative de a găsi o rută spre vest către Insulele Moluce. Acest eveniment a marcat sosirea primilor europeni în arhipelag. A doua zi, Magellan a poruncit oamenilor săi să-și ancoreze corăbiile pe malurile insulei Homonhon.[1] Acolo, el s-a împrietenit cu Rajah Kulambu și cu Rajah Siagu, căpetenia de pe Insula Limasawa, care l-au condus către Cebu.[1] El și regina sa au fost botezați în religia creștină catolică, luându-și numele creștine Carlos (în cinstea regelui Carol al Spaniei) și Juana (în cinstea mamei regelui). Pentru a comemora evenimentul, Magellan i-a dăruit Juanei Santo Niño, o imagine a copilului Isus, ca simbol al noii lor alianțe.[1] Ca rezultat al influenței lui Magellan pe lângă Rajah Humabon, s-a dat ordin căpeteniilor din apropiere să furnizeze fiecare provizii pentru vase și să se convertească la creștinism.

Majoritatea căpeteniilor s-au conformat. Datu Lapu-Lapu, una dintre cele două căpetenii de pe insula Mactan, a fost însă singurul care s-a opus. Lapu-Lapu se convertise recent la islamism și a refuzat să accepte autoritatea lui Rajah Humabon în domeniul religios. Această opoziție s-a dovedit a avea mare influență când, așa cum scria cronicarul călătoriei lui Magellan,[2] Antonio Pigafetta,[3]

Rajah Humabon și Datu Zula au sugerat ca Magellan să meargă în insula Mactan și să-l oblige pe Datu Lapu-Lapu să respecte poruncile regelui său.[1] Magellan a găsit ocazia de a întări prietenia cu conducătorul regiunii Visaya și a ajutat să-l supună pe rebelul Lapu-Lapu.

Conform documentelor istoricului italian Antonio Pigafetta, Magellan a încercat să-l convingă pe Lapu-Lapu să respecte poruncile lui Rajah Humabon în seara dinaintea bătăliei,

Pigafetta scrie cum, a doua zi dimineața, Magellan a desfășurat patruzeci și nouă de oameni în armuri cu săbii, topoare, scuturi, arbalete și puști, și a plecat spre Mactan în dimineața de 28 aprilie.[1] Istoricii filipinezi observă că din cauza ieșiturilor stâncoase și din cauza coralilor de lângă țărm, soldații creștini nu au putut debarca pe Mactan. Obligat să ancoreze departe de țărm, Magellan nu a reușit să-și îndrepte puterea de foc a vaselor împotriva războinicilor lui Datu Lapu-Lapu, care erau în număr de peste 1.500.

Magellan a încercat apoi să-i sperie arzând niște case din Buaya de astăzi, denumit atunci Bulaia.

Mulți dintre războinici l-au atacat pe Magellan; el a fost rănit în braț cu o suliță și în picior cu un kampilan. Cu acest avantaj, oamenii lui Lapu-Lapu l-au ajuns și l-au ucis. A fost înjunghiat și apoi hăcuit cu sulițele și săbiile. Pigafetta și ceilalți au reușit să scape,

Conform relatării lui Pigafetta, mai mulți dintre oamenii lui Magellan au murit în bătălie, și mai mulți băștinași convertiți la creștinism care veniseră în ajutorul lor au fost uciși de războinici și soldați. Nu există estimări oficiale ale numărului victimelor din bătălie, deși Pigafetta menționează cel puțin trei soldați creștini uciși, printre care și Magellan.[4]

Aliații lui Magellan, Humabon și Zula, s-a spus că n-ar fi luat parte la bătălie în urma cererii lui Magellan, și au privit de la distanță. Pigafetta relatează că regele creștin Humabon a trimis un mesaj în care spunea că dacă returnează trupurile lui Magellan și ale oamenilor săi, li se va da orice doresc. Trupul lui Magellan nu a mai fost însă recuperat de la băștinași.

Unii dintre soldații care au supraviețuit bătăliei și s-au întors la Cebu au fost otrăviți în timp ce participau la un ospăț organizat de Humabon. Locul lui Magellan în funcția de comandant al expediției a fost luat de Juan Sebastián Elcano care a ordonat plecarea imediată după trădarea lui Humabon. Elcano și flota lui s-au îndreptat spre vest și au revenit în Spania în 1522, terminând primul ocol al lumii.

  1. ^ a b c d e Agoncillo, Teodoro (). Introduction to Filipino History [Introducere în istoria Filipinelor]. Garotech Publishing. 
  2. ^ „Battle of Mactan Marks Start of Organized Filipino Resistance Vs. Foreign Aggression”. Accesat în . 
  3. ^ David, Hawthorne (). Ferdinand Magellan. Doubleday & Company, Inc. 
  4. ^ a b c Nowell, Charles E. (). Magellan’s Voyage Around the World: Three Contemporary Accounts [Călătoria lui Magellan în jurul lumii: trei relatări contemporane]. Northwestern University Press. 
  5. ^ a b c „The Death of Magellan, 1521”. Accesat în .